Conducere doctorat

    DESPRE NOI

                 Existența unei școli doctorale în domeniul Agronomie la Oradea nu este deloc întâmplătoare întrucât, aici, în anul 1961, în cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“, s-a înființat actuala Stațiune de Cercetare Dezvoltare Agricolă Oradea; această unitate de cercetare s-a dezvoltat, a avut contracte de cercetare cu Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice Fundulea, Institutul de Pedologie și Agrochimie București, Institutul de Protecție a Plantelor București, Institutul de Cercetări pentru Inginerie Tehnologică Irigații și Drenaje Băneasa - Giurgiu, Institutul de Pajiști Brașov, Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Combaterea Eroziunii Solului Perieni, Stațiunea de Cercetări pentru Ameliorarea Sărăturilor Brăila, Stațiunea de Cercetări pentru Ameliorarea Nisipurilor și a Solurilor Nisipoase Dăbuleni, Institutul pentru Ameliorarea Ovinelor Palas - Constanța.

                Având o foarte bună și apreciată tradiție (în anul 1978 Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Pomicolă Oradea s-a separat de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Oradea) s-au realizat premisele didactice și de cercetare pentru realizarea învățământul superior agricol în cadrul Universității din Oradea, astfel că la Facultatea de Protecția Mediului s-au înființat specializările Agricultură (1993) și Horticultură (1993). La consolidarea celor 2 specializări au contribuit proiectele câștigate după 1999,în regim competițional, de către cercetători ai SCDA Oradea deveniți și cadre didactice: prof. dr. ing. Csep Nicolae, prof. dr. ing. Cornel Domuța, prof. dr. ing. Gheorghe Ciobanu, prof. dr. ing. Cornelia Ciobanu, conf. dr. ing. Maria Șandor. Au fost câștigate proiecte finanțate din fonduri europene (PHARE, HURO) sau naționale (Relansin, Agral, SCG-Banca Mondială, CNCSIS, CEEX, CNMP, Idei). Cele două specializări s-au dezvoltat, iar într-o evaluare multicriterială, cerută de Ministerul Educației și Cercetării între universitățile de profil din România, învățământul superior agricol orădean s-a situat în categoria A după USAMV Cluj-Napoca și USAMV Iași, dar înaintea unor universități cu îndelungată tradiție: USAMV București și USAMV Timișoara. A fost un mare succes.

                Cele de mai sus evidențiază faptul că au existat condițiile pentru realizarea dosarului de acreditare a domeniului de doctorat Agronomie la Oradea. În 26 august 2010 o comisie condusă de către prof. dr. ing. Gerard Jitereanu de la USAMV Iași, pe atunci președintele Autorității Naționale de Cercetare Științifică a constatat la fața locului că există condițiile necesare funcționării domeniului de doctorat ,,Agronomie" în cadrul Școli Doctorale a Universității din Oradea. A urmat Ordinul MECTS nr. 5677/19.11.2010 care acredita domeniul de doctorat ,,Agronomie".

                    În toamna anului 2016 s-a dat prima admitere la doctorat în domeniul Agronomie în cadrul Școlii Doctorale a Universității din Oradea.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Ultimele actualizări

    Date de contact

    Adresă: b-dul. Gen. Magheru, nr. 26, Oradea, România

    Telefon:

    +40 259 408 440 - Decanat

    Poșta electronică

    protmed@uoradea.ro

    secretariatprotectiamediului@gmail.com